revista teatru.md

O nouă revistă de teatru apare la Chişinău

2009 a fost și pentru intelectualii de la Chișinău anul despicării apelor. În diferitele medii, se fac bilanțuri, se vorbește intens despre speranță și schimbare. Cuvinte aproape tocite în vocabularul celor de peste Prut, dar, poate, pentru prima dată, confirmate de realitate.

În teatru, evenimentul cel mai încurajator s-a consumat abia spre sfârșitul anului. Vechea conducere a UNITEM (uniunea profesioniștilor din domeniu, de trei ori mai vârstnică decât UNITER), s-a lăsat debarcată cu greu (de fapt, Aurelian Dănilă nu a plecat decât intentând un proces judiciar colegilor săi). Echipa de acum îl are în frunte pe Alexandru Grecu, regizor și director al Teatrului Satiricus, singura companie din Republica Moldova care își construiește repertoriul cu texte de ultimă oră ale dramaturgilor autohtoni. Judecând după numeroasele elogii ce i se aduc în presă, Sandu Grecu e omul providențial al scenei basarabene: doar calitățile sale manageriale, tactul și energia lui ar mai putea înviora, se spune, o breaslă mai dezbinată ca oricând, un mediu cultural autist și pe alocuri extrem de provincial.

Privind din afară, ceva tot s-a schimbat: după o absență de trei ani – timp în care singurul releu de comunicare între membrii Uniunii a fost un… almanah teatral (!) – la Chișinău apare o revistă de profil avându-l ca redactor-şef pe Constantin Cheianu, poate cel mai mediatizat scriitor basarabean al anului 2009. Lansată sub un pretext aniversar – 27 decembrie, Ziua Actorului, cum stă scris pe copertă –, Teatru nu se poate lăuda însă cu multe motive de sărbătoare. Chiar şi tonul celor care scriu în ea oscilează între dezolarea cea mai neagră şi spiritul vitalizant, încrezător al lui 7 aprilie. De pildă, mai bine de jumătate din cele 68 de pagini sunt rezervate… autopromovării teatrelor. Își fac auportrete – în general, cât mai flatante – nu doar cele mai cunoscute trupe din capitală (Naționalul „Mihai Eminescu”, Satiricus, Luceafărul și „Ginta Latină”), colective pentru copii (ca Licurici și Guguță) ori teatre rusofone (cu pagini exclusiv în limba rusă), dar și câteva scene din ţară, cum ar fi Teatrul Național „Vasile Alecsandri” din Bălți. Puţine voci bruiază peisajul acestei armonii. Una dintre ele e actorul Nicolae Jelescu, de la Teatrul Poetic „Alexei Mateevici” din Chişinău, care atrage atenţia, printre multe altele, asupra degradării edificiilor de spectacol, dar şi asupra viciilor din învățământul teatral: „dacă Academia noastră de Arte frumoase îmbrățișează școala rusească de teatru, [atunci] trebuie traduse cele mai importante lucrări teoretice (Stanislavki, Nemirovici, Zahava, Knebel, Tovstonogov, Efros, Krâmova etc.) în limba română, ca să nu complexăm studenții sau să creăm un soi de „modă” / bravadă/ slang de meseriaș, cu care operează cei de la Arte…”. Nu mai puţin amare sunt reflecțiile lui A. Manoil privind activitatea Teatrul „B.P. Hașdeu” din Cahul: marginalizarea actorului, scrie patetic autorul, e resimțită infinit mai dureros în provincia basarabeană decât la Galați, Constanţa sau Brăila. E adevărat, uneori şi textele publicitare sunt utile: aşa am aflat, de pildă, ce se mai întâmplă cu trupa lui Petru Vutcărău. Nici nu a apucat să fie inaugurat, că noul sediu al Teatrului „Eugène Ionesco” a intrat iar în reparaţii. Prin urmare, până când se vor putea muta într-adevăr în Bdul Renaşterii (sic!), producțiile mai vechi şi mai recente ale companiei sunt prezentate în special peste hotare: în Turcia, la Festivalul Internațional al Mării Negre de la Trabzon (Romeo și Julieta, montat de Chris Nedeea), în Coreea de Sud, la Festivalul Internațional de Teatru din Pohang (Femeile lui Picasso. Jacqueline) ori în Japonia, la Teatrul Kaze din Tokio (Ioana și focul de Matei Vișniec, tot în regia lui Petru Vutcărău).

Deşi mult mai săracă ca număr de pagini alocate, secţiunea de analiză a revistei merită parcursă integral. În preambulul anchetei cu titlul „Ce se întâmplă în teatrul nostru?”, Constantin Cheianu schiţează o genealogie a sentimentului de frustare care domină şi azi scena basarabeană. Potrivit dramaturgului, el îşi are originea în excesiva centralizare a culturii şi în inapetenţa pentru disidenţă a creatorilor. „Instrument de îndoctrinare” înainte de ’91, teatrul s-a mulţumit să fie „instituţie de divestisment” în deceniul de criză economică ce a urmat, deşi, remarcă ironic autorul, nici un om de teatru n-a reuşit să-i surclaseze în popularitate pe politicienii ori businessman-ii locali. În mod simptomatic, teatrul a început să fie luat în seamă abia în timpul guvernării lui Voronin, când artişti ca Nicoleta Esinencu au produs autentice discursuri subversive. Cât despre instituţiile oficiale, acestea au preferat să rămână (în schimbul subvenţiilor şi al salariilor acordate la timp) cât mai docile în faţa puterii comuniste.

Cu toate că sunt invitaţi să facă radiografia unui an de răscruce, criticii nu-şi pot ascunde sentimentul că vorbesc – pentru a câta oară? – în pustiu. Valentina Tăzlăuanu mărturiseşte: „A ajuns chiar să mă plictisească îngrozitor (cred că şi pe alţii!) această temă a relaţiilor nefireşti dintre regizori şi autori, dintre teatre şi critici, dintre breslele artistice care comunică defectuos sau nu comunică deloc, (…) găunoşenia, lipsa de corenţă şi incapacitatea de a se coagula a culturii noastre pe care fiecare dintre aceste bresle o reprezintă. Sau nu o reprezintă? Sau se reprezintă doar strict şi îngust profesional, fără nici un context, fără referinţa explicită la un cadru de cultură mai general, pe care să-l stăpânească, de care să-i pese?” (Nu e o întâmplare că în acelaşi număr, revista consemnează declaraţia de constituire, pe 28 octombrie 2009, a Asociaţiei Naţionale a Uniunilor de Creaţie – ANUC – din Republica Moldova, ce îşi doreşte să contribuie, în principal, la solidarizarea instituţiilor şi a oamenilor de cultură). Că „ceva nu se-ncheagă” remarcă şi Larisa Ungureanu, care pune acest simptom pe seama crizei de identitate în care teatrele basarabene se zbat încă de la începutul anilor ’90. „Absenţa politicilor culturale coerente, a coordonării – apare un titlu pe afiş, după care se propagă ca viruşii – ne trezim cu 3 Hamleţi, câteva Juliete şi nici un Othelo, nici un Lear”, „lipsa de respect pentru memoria teatrului – nu avem un muzeu funcţional, o videotecă, viitorul e incert”, sunt doar câteva dintre nemulţumirile Larisei Turea. Vasile Proca îi confirmă opinia că arta scenografiei se află într-un drastic declin pe scenele din Moldova şi acuză sărăcia în care se zbat artiştii pensionari. În aceste condiţii, obiceiul autorităţilor de a acorda titluri şi medalii, „împrăştiate în stânga şi-n dreapta ca pomana în urma dricului”, i se pare de-a dreptul sfidător.

Despre schimbare scrie cu scepticism şi Cristina Cernopolc, încă studentă la teatrologie, într-un articol dedicat generaţiei de actori care şi-a prezentat în vară spectacolele de absolvenţă. Câţiva dintre discipolii lui Anatol Durbală au fost încurajaţi să-şi încerce puterile şi în regie: Viorel Pahomi a montat Fight Club, adaptare proprie după romanul lui Chuck Palahniuk, iar Sava Cebotari a pus în scenă Dar ce s-a-ntâmplat cu femeia?, scenariu de Kiss Csaba, după nuvele de Cehov. Alţii s-au remarcat în comentatul Hamlet al Luminiţei Ţâcu, care a avut premiera la Festivalul studenţesc de la Bratislava. Câteva producţii de licenţă au fost prezentate şi ele în festivaluri din Iaşi, Târgu Mureş şi Arad. O noapte furtunoasă de Caragiale, în regia lui Emil Gaju, i-a pus în valoare pe Emilian Creţu şi Steluţa Lupan, Oxigen de Ivan Vârâpaev (regia Luminiţa Ţâcu) pe Irina Vacarciuc şi Viorel Pahomi, iar Bash de Neil LaBute (regia Mihai Fusu) pe Viorica Prepeliţă şi Ina Surdu, alături de Alexandru Pleşca şi Ghenadie Gâlcă, actori la Teatrul Naţional. Jucate toate în celebra sală 122 de la demisolul Academiei de Teatru din Chişinău, aceste examene „s-au configurat ca un adevărat repertoriu de teatru profesionist, cu ingredientele proprii unui teatru viu: actualitate, experiment, dinamism, inovaţie, altceva, în definitiv. O alternativă clară la opacitatea multor creaţii ale teatrelor profesioniste”, scrie Cristina Cernopolc. Din păcate, noua alternativă pare condamnată să rămână un fenomen izolat, absolvenţii risipindu-se deja prin teatrele din ţară.

Criticii comentează cu interes şi debutul în regie al lui Veaceslav Sambriş, actor la Teatrul „Eugène Ionesco”. Cu Şefele lui Werner Schwab, acesta a impus un titlu insolit în repertoriul scenelor din Chişinău. Printre evenimentele atipice mediului cultural basarabean, Larisa Turea şi Constantin Cheianu includ şi revirimentul teatrului de alternativă, graţie aceloraşi Mihai Fusu şi Nicoleta Esinencu. Cel dintâi a lansat, în primăvara lui 2009, primul proiect independent după modelul serilor de Luni de la Green Hours. La Club 513 au fost prezentate, astfel, până acum, texte de Nicoleta Esinencu, Rodrigo Garcia, Neil LaBute, Ivan Vârâpaev şi… poeţi transnistreni din perioada interbelică.

Compania independentă a Nicoletei Esinencu se numeşte Mobile European Trailer Theatre (METT) şi a participat cu perfomance-ul Antidot la proiectul european After the Fall (celebrând, fireşte, căderea Zidului de la Berlin). Creat în coproducţie cu Goethe Institut şi susţinut de actorii Rodica Oanţa, Valeriu Pahomi, Veaceslav Sambriş şi Doriana Talmazan, textul spectacolului, notează Constantin Cheianu, „traversează o lungă istorie a gazului – ca sursă necesară vieţii şi instrument al morţii, şi, în paralel, o nesfârşită istorie a puterii manipulând existenţa privată a unor oameni.” Doar cinci reprezentaţii au fost prezentate la Centrul Expoziţional „Constantin Brâncuşi” din Chişinău.

În privinţa fenomenului creat de Alexandru Grecu cu Bienala sa de dramaturgie basarabeană contemporană, criticii întrebaţi sunt unanimi. Chiar dacă la Satiricus succesul de public e preferat riscului estetic, montarea unor piese de Nicolae Esinencu, Andrei Strâmbeanu, Nicolae Negru, Irina Nechit, Dumitru Crudu şi Constantin Cheianu are şanse, scrie Valentina Tăzlăuanu, să încheie „faza «războiului rece», nici măcar declarat, dintre teatre şi dramaturgi”. Printre puţinele evenimente majore ale anului 2009, Larisa Turea mai aminteşte lansarea antologiei Made in Poland (Editura Art) cu o serie de spectacole-lectură susţinute la Chişinău şi Bălţi (iniţiativă datorată Institutului Polonez din Bucureşti) şi activitatea Teatrului Rus „A.P. Cehov”, care, sub direcţia lui Alexandru Vasilache, se dovedeşte, după opinia sa, „unicul teatru matur, cu politică repertorială”.

„Bucureştiul s-a conectat din toate punctele de vedere la mişcarea teatrală europeană”, susţine Mihai Fusu, într-un excelent interviu realizat de Constantin Cheianu. Unul dintre cei mai originali artişti de peste Prut, cu experienţă de teatru în Franţa şi alte ţări europene, regizorul îşi argumentează surprinzătorul punct de vedere: „Când vii la Bucureşti, eşti surprins că ei cunosc literatura teatrală rusă mai bine decât noi. Totul este tradus, montat, analizat… Iar oamenii noştri de teatru şi până azi continuă să vorbească despre profesorii lor de teatru de la Moscova de acum 20–30 de ani. Ei se aseamănă cu tinerii de la sate care au făcut armata sovietică şi care, chiar şi după 30 de ani, îşi mai aduc aminte despre armată ca despre cel mai mare eveniment al vieţii lor.” Ancorat în realismul tradiţiei sovietice şi în metoda Stanislavski, mediul teatral basarabean a sacrificat „verigi importante” ale dezvoltării sale (l-a ratat pe Brecht, dar şi direcţiile alternative, experimentale), mai spune Mihai Fusu în acest interviu. După ce a practicat noul sub cele mai diverse forme, de la teatrul documentar (A şaptea kafana, Noi, un spectacol despre războiul din Transnistria), limbajul multimedia (Femeia ca un câmp de luptă de  M. Vişniec, cu interprete din Franţa şi Moldova) la genul muzical (ineditul Mowgli  şi recitalul de poezie în cheie de operă-rock Daţi totul la o parte ca să văd), Mihai Fusu e convins că, după 7 aprilie, artiştii basarabeni sunt datori să vorbească „incisiv şi cu îndrăzneală” despre societatea lor. În peisajul dezolării generale, regizorul face figură de frondeur. Ceea ce nu îl împiedică să constate că generaţia sa (Vutcărău, Vasilache, Grecu, regizori cărora, la 30 de ani, li se oferea şansa să conducă teatre importante) i se pare astăzi „îmbătrânită prematur”, afectată de lipsa concurenţei şi a unor „ţinte profesioniste serioase”: „Eu nu mă pot lăuda cu aşa ceva în Moldova”, spune Mihai Fusu. „Pentru mine creaţia, lucrul sistematic cu actorii în teatru este o «anormalitate». Visez la timpul când voi avea un teatru unde să pot să mă dedic lucrului.” Din acest impuls s-au născut probabil şi primul proiect de teatru underground din Chişinău şi Teatrul unui singur actor, demersuri indepedente, cu valoare polemică în actualul context basarabean.

Andreea Dumitru

 

Cu Ion Caramitru de la Hamlet la Hamlet şi mai departe – cronică de carte

Hamlet, dirigintele şi revoluţia din 1989

Adrian CIOROIANU despre:

Mircea Morariu, Cu Ion Caramitru de la Hamlet la Hamlet şi mai departe, Fundaţia Culturală “Camil Petrescu” & Revista “Teatrul azi”, Bucureşti, 2009

Pentru cei surprinşi de plasarea volumului de faţă sub sigla Istoriei voi spune că responsabilitatea revine unui şofer de taxi care, în seara zilei de 7 noiembrie ’09, m-a condus spre librăria unde neobosita doamnă Florica Ichim organiza o dezbatere pe marginea cărţii de mai sus. “Spuneţi-i dlui Caramitru că-s foarte supărat pe el!” – a zis şoferul, după ce s-a interesat de ce şi unde merg. “De ce?” – întrebat-am eu, naiv. “Pentru că în vara lui ’89 am stat împreună în acelaşi hotel, la mare, dar nu ne-a spus şi nouă, acolo, ce urmează să se întîmple! El ştia, era parte din complot! Dacă-mi spunea ceva mai devreme, trăiam şi eu mai bine acu’!”. Şi omul a lovit cu palma volanul, semn că acu’ înseamnă o mulţime de facturi de plătit care-i dau migrene.

Acest om avea dreptatea sa. Nu în sensul că Ion Caramitru ar fi pre-cunoscut ceva misterios în acel decembrie, ci pentru că pe artistul pe nume Caramitru fiecare îl asociază cu ce vrea: unii, cu rolul din Hamlet (al lui Tocilescu, de la Teatrul Bulandra), de la mijlocul anilor ’80;  alţii, cu dirigintele dintr-un film cu liceeni, turnat tot pe-atunci; iar alţii cu detonatorul primei revoluţii live TV din istoria Europei, din 22 decembrie ’89.

Nu m-aş fi încumetat niciodată să scriu despre o carte de istorie teatrală – dar acest volum e mult mai mult de-atît. Meritul principal – pe lîngă destinul polimorf al lui Caramitru – revine lui Mircea Morariu (unul dintre cronicarii & istoricii de teatru pe care exigenta Magdalena Boiangiu îi preţuia cu deosebire). Morariu nu-i un cronicar – ci o enciclopedie a teatrului şi, mai ales, un excelent plasator în context istoric a ceea ce ştie, spune şi scrie despre teatrul românesc. Vreme de şapte zile (26 ianuarie –  2 februarie 2009) Morariu şi Caramitru au avut tot atîtea conversaţii, iar volumul rezultat (publicat recent, în octombrie) este mult dincolo de biografia artistică a unui actor de renume. Pentru generaţiile – sper mai dezinhibate – ce vor urma, o astfel de carte va vorbi despre un întreg capitol de istorie culturală românească: de la România anilor ’50 la scandalul spectacolului “Revizorul” (la Bulandra, în 1972 – în urma căruia Liviu Ciulei a fost demis de la conducerea teatrului, iar Toma Caragiu din funcţia de secretar al organizaţiei de partid) şi pînă la strategiile de supravieţuire penibile de la finele anilor ’80, cînd Caramitru & Dan Grigore făceau turnee prin teatrele (îngheţate iarna) din ţară pentru ca altfel merituoşii actori din provincie să-şi poată primi salariile etc.

Morariu & Caramitru nu puteau evita rememorarea lui decembrie ’89. Amintirile artistului sînt năucitoare: pe 20 decembrie el era la Cluj, cu un spectacol Eminescu; pe 21 revine în Bucureşti, la timp pentru a auzi (la radio) ultimul discurs (cel huiduit) al lui Ceauşescu, apoi iese în stradă; după o noapte cu peripeţii, pe 22 merge spre Televiziune şi, în uşa studioului 4, se întîlneşte par hasard cu Mircea Dinescu. De aici încolo se cunoaşte – dar nu chiar totul: de reţinut povestea reală a acelui (ireal) “Mircea, fă-te că lucrezi!”, detaliul că Silviu Brucan l-a propus pe Caramitru drept preşedinte al FSN-ului sau cel că exact Caramitru & Dinescu (feţele-prime ale Revoluţiei!) au aflat printre ultimii de prinderea, judecarea şi executarea soţilor Ceauşescu! Nici povestea (artistico-politică) a anilor ’90 nu-i mai prejos; cititorul va fi încîntat, înciudat şi intrigat deopotrivă.

Pe scurt fie spus, M. Morariu scoate de la Caramitru ceea ce nici un regizor n-a încercat pînă acum: anume povestea rolului prim, acela de cetăţean şi artist al unei ţări cu ceva probleme.

text publicat în revista Dilemateca, nr. 42, decembrie 2009

• http://caramitru-si-dinescu-au-aflat-ultimii-de-executarea-sotilor-ceausescu/

_________________________________________________________________

Revista Teatrul azi în 2009

Scurtă privire înapoi, invitaţie la lectură în 2010

În 2009, am reuşit să publicăm şi să facem o bună intrare în lume cărţilor pe care le plănuiam cu un an (sau chiar mai mulţi) în urmă. În plus, am reuşit să ne „aruncăm” într-o direcţie nouă pentru noi: împreună cu Institutul Polonez din Bucureşti şi cu Institutul „Jerzy Grotowski” din Wrocław (Polonia), am organizat unicul eveniment de anvergură dedicat Anului Grotowski în România, găzduiţi fiind de Festivalul Naţional de Teatru. Colocviul „În laboratorul lui Jerzy Grotowski” s-a bucurat de participarea lui George Banu şi a doi reputaţi profesori polonezi, Leszek Kolankiewicz şi Dariusz Kosiński. Cu acelaşi prilej au apărut trei cărţi de referinţă în seria „Mari regizori ai lumii”: Peter Brook – Împreună cu Grotowski. Teatrul e doar o formă, Ryszard Cieślak, actor emblematic al anilor ’60 şi reeditarea volumului Jerzy Grotowski – Spre un teatru sărac.

De fapt, tot ceea ce am reuşit în 2009 s-a datorat asocierii cu parteneri/prieteni serioşi. Cu Teatrul Odeon am organizat de-a lungul întregului an o serie de cinci spectacole-lectură în cadrul programului „Dramaturgi de azi la Odeon”. Sălile au fost pline la aceste lecturi urmate de discuţii cu dramaturgii străini invitaţi. Au venit: Ignacio del Moral din Spania, Stefan Çapaliku din Albania, Constantin Cheianu din Republica Moldova (piesa acestuia, În container a avut un mare succes la lectură; aşa a descoperit-o Dorina Lazăr şi şi-a dorit-o în repertoriul teatrului, iar premiera a avut loc de curând, în regia lui Cristian Ban). În bună parte, s-au citit piese care fuseseră deja publicate în antologiile noastre. Dar a venit la Odeon şi Maria Goos (din Olanda), lectura piesei Cloaca anticipând antologia de dramaturgie neerlandeză pe care o vom publica în 2010.

În colaborare cu Teatrul Odeon, Ambasada Statului Israel şi Institutul Israelian de Teatru din Tel Aviv, am publicat antologia Dramaturgi israelieni de azi  (selecţie şi traducere de Ada-Maria Ichim, prefaţă de Ioana Ieronim), lansată la Odeon în cadrul Zilelor Culturii Israeliene din luna octombrie.

Tot în 2009 am publicat a doua antologie de Teatru spaniol contemporan, pentru că primul volum (cu care am lansat colecţia de texte contemporane în 2005), a avut un mare succes, aproape toate piesele propuse de Ioana Anghel fiind jucate deja pe scenele româneşti.

Şi seria „Eseuri, cronici, însemnări teatrale” s-a îmbogăţit cu un titlu: Rezistenţa prin teatru , culegere de articole şi studii semnate de Dinu Kivu, unul dintre cei mai respectaţi şi iubiţi critici de teatru din România, dispărut prematur în urmă cu două decenii. Ediţia, îngrijită de Ionuţ Kivu şi Luminiţa Vartolomei, a fost Publicată de Fundaţia Culturală „Camil Petrescu” şi Editura Tracus Arte cu sprijinul UNITER.

În „Galeria Teatrului Românesc”, coordonată de Florica Ichim, au apărut două volume extrem de importante. Aproape epuizat, deşi a fost lansat la început de octombrie, este amplul portret-interviu realizat de Mircea Morariu sub titlul Cu Ion Caramitru de la Hamlet la Hamlet şi mai departe. Pe 17 decembrie, într-o zi cu valoare simbolică majoră pentru eroul ei şi pentru noi toţi, cartea a ajuns şi la Timişoara.

Ultima apariţie a anului 2009 a fost, în aceeaşi serie, dedicată lui Ion Iancovescu, marele actor interbelic, devenit la 27 de ani, cel mai tânăr societar al Teatrului Naţional din Bucureşti, instituţia din care mai târziu, în anii ’50, a fost dat afară de directorul Zaharia Stancu. Ion Iancovescu, artist nepereche  de Ioan Massoff, ediţie revizuită şi adăugită cu preţioase documente, a fost lansată pe 20 decembrie pe scena TNB, ca necesară reparaţie faţă de nedreptatea făcută artistului în timpul regimului comunist.

Cărţile noastre au fost prezente şi în 2009 la cele mai importante festivaluri din ţară. Cu Festivalul de Dramaturgie Contemporană de la Braşov avem un parteneriat de durată, iar cu Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu am editat în colaborare volumul Teatrul meu, în care Pippo Delbono, regizorul recompensat în 2009 cu Premiul Europa pentru Noi Realităţi Teatrale, se dezvăluie cu o sinceritate captivantă.  

Spre sfârşitul anului, ne-am reîntâlnit la Rotonda 13 a Muzeului Literaturii cu gândul (împlinit, în mare măsură) de a evoca revista Teatrul (azi) prin mărturiile câtorva generaţii de critici şi artişti. Un moment care i-a prilejuit doamnei Alice Georgescu aceste rânduri publicate într-un recent număr al revistei Dilema veche: O invitaţie oarecum neaşteptată din partea Floricăi Ichim, redactor-şef al revistei Teatrul azi, a adunat în Rotonda 13 a Muzeului Literaturii Române redactori, colaboratori şi observatori de ieri, de alaltăieri şi de azi ai celei mai longevive, pare-se, publicaţii culturale din România. Înfiinţată în 1956, de Camil Petrescu, şi avînd, la începuturi, în colegiul director sau chiar în redacţie personalităţi precum Tudor Vianu, Ştefan Aug. Doinaş, I.D. Sîrbu, revista Teatrul (devenită după 1989, mai ales din raţiuni administrative, Teatrul azi, apoi iarăşi Teatrul, apoi, în fine, din nou Teatrul azi) strîngea în redacţie tineri, mai puţin tineri, bătrîni şi foarte bătrîni în funcţie de numai două însuşiri: pasiunea pentru teatru şi buna stăpînire a limbii române. Priceperea efectivă se dobîndea prin exerciţiu constant; era un fel de calificare la locul de muncă. Aşa cum, în teatru, debutanţii învăţau meserie uitîndu-se la veterani, tot aşa şi învăţăceii într-ale criticii de teatru se şcoleau acolo (şi, trebuie adăugat, nu numai acolo, pentru că, în anii 1960-90, astfel de ateliere cu foc continuu existau şi la Contemporanul, la România literară ori la Luceafărul). Evident, tinerii îşi „ascuţeau dinţii“ ca să le ia, treptat, locul bătrînilor – fără să-i sfîşie, însă. Nu idealizez trecutul; am trăit acele vremuri – ba chiar, după 1989, am încercat şi eu să le conserv, „nostalgic“, chiar la proaspăta Teatrul azi, alături, în diverse perioade, de Dumitru Solomon, Cristina Dumitrescu, Victor Parhon, Magdalena Boiangiu (plecaţi, astăzi, din lume), Miruna Ionescu, Mirona Hărăbor, Alina Mang (plecate, astăzi, prin lume), Ileana Popovici, Marian Popescu (plecaţi, astăzi, din publicistica teatrală curentă), Marinela Ţepuş. Nici unul nu credea că vîrsta sau poziţia ierarhică ne pot transforma în duşmani; cu totul altele erau grijile noastre. La revista Teatrul azi de acum lucrează alţi tineri – unii, nemeritat de puţin cunoscuţi, nu doar de „publicul larg“, ci şi de „breaslă“ – care învaţă să-şi depăşească predecesorii fără violenţă. Pentru că tinerii nu au altceva de făcut decît să existe şi să devină mai buni în meserie. De rest se ocupă biologia. 

 

Proiecte editoriale 2010:

În cadrul parteneriatelor cu Festivalul Internaţional Shakespeare Craiova–Bucureşti şi cu Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu:

–         un volum de studii shakespeariene semnat de un reputat teoretician polonez, Andrzej Zurawski, în traducerea Cristinei Godun

–         un volum-interviu Ariane Mnouchkine – Arta prezentului de Fabienne Pascaud (traducerea Daria Dimiu) şi Ariane Mnouchkine, un volum propus şi îngrijit de Béatrice Picon-Vallin (traducerea Andreea Dumitru)

–         un volum despre Robert Wilson semnat de Maria Şevţova (a cărei carte despre Lev Dodin am publicat-o în urmă cu doi ani) tradus de Oltiţa Cântec şi Odette Kaufmann.

În seria de dramaturgie contemporană: o antologie de neerlandeză, o alta flamandă, şi tot în premieră, o antologie dedicată noii scriituri dramatice din Italia.

În „Galeria teatrului românesc”, o monografie Jules Cazaban semnată de Mircea Morariu şi un volum despre scenograful Dan Nemţeanu, evocat de Ion Cazaban.

În seria de autor „Camil Petrescu” – Doctrina substanţei, ediţie revăzută de Florica Ichim

Iar asta nu e tot, dar despre surprize… la timpul lor!

Să ne citim cu bine şi în 2010!

La mulţi ani!

Redacţia „Teatrul azi”

_________________________________________________________________________

apariții editoriale – 2009

•  
• Seria Galeria teatrului românesc

Cu Ion Caramitru de la Hamlet la Hamlet şi mai departe de Mircea Morariu. Un schimb de opinii dintre doi oameni preocupaţi de teatru: unul, în calitate de personaj principal – actorul Ion Caramitru, celălalt – criticul Mircea Morariu, personaj secundar, care astfel recompun împreună o anume imagine asupra istoriei României postbelice, văzută prin prisma experienţelor personale.

Ion Iancovescu, artist nepereche  de Ioan Massoff. Ediţie revizuită şi adăugită de Florica Ichim. Descoperind, în cele trei decenii scurse de la apariţia monografiei pe care i-a dedicat-o Ioan Massoff la Editura Meridiane, numeroase documente preţioase, printre care şi dosarul de urmărire existent la Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, Florica Ichim revizuieşte şi îmbogăţeşte lucrarea predecesorului său, readucând în atenţie figura marelui artist.

*Volum publicat cu sprijinul Ministerului Culturii şi Cultelor prin Administraţia Fondului Cultural Naţional.

 

 

• Seria Dramaturgi de azi

Dramaturgi israelieni de azi . Selecţie şi traducere din limba engleză de Ada-Maria Ichim. Prefaţă de Ioana Ieronim. Veritabil mozaic de teme şi forme estetice, antologia reflectă bogata şi complicata lume a Israelului prin cinci piese exemplare din creaţia unor dramaturgi de vârf: Hanoch Levin, Joshua Sobol, Edna Mazya, Hanna Azoulay–Hasfari şi Savyon Liebrecht.

*Volum editat cu sprijinul Teatrului Odeon, al Ambasadei Statului Israel la Bucureşti şi al Institutului Israelian de Teatru (Teatrul Cameri din Tel Aviv).

Teatru spaniol contemporan 2. Antologie de Ioana Anghel. Alături de o nouă piesă a lui Juan Mayorga (prezent și în primul volum), se regăsesc în antologie dramaturgi traduşi în premieră la noi: Angelica Liddell, José-Ramón Fernández, Ignacio del Moral. Versiunile româneşti sunt semnate de Alina Cantacuzino şi Ioana Anghel.

*Volum editat cu sprijinul UNITER şi al Ministerului Culturii din Spania prin Direcţia Generală a Cărţii, Arhivelor şi Bibliotecilor.

 

 

 

• Seria Mari regizori ai lumii

Pippo DELBONO – Teatrul meu, volum conceput şi realizat de Myriam Blœdé şi Claudia Palazzolo. Cuvânt înainte de George Banu. Ediţie îngrijită, adăugită şi traducere de Andreea Dumitru.

*Volum editat cu sprijinul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu.

Peter BROOK – Împreună cu Grotowski. Teatrul e doar o formă, volum editat de George Banu şi Grzegorz Ziółkowski. Prefaţă de George Banu. Traducere de Anca Măniuţiu, Eugen Wohl şi Andreea Iacob.

*Publicat în parteneriat cu Editura Cheiron, cu sprijinul Institutului Polonez  din București şi al Institutului „Jerzy Grotowski” din Wrocław.

Ryszard Cieślak, actor emblematic al anilor ’60, volum conceput şi coordonat de George Banu. Traducere de Andreea Dumitru.

*Publicat în parteneriat cu Editura Cheiron, cu sprijinul Institutului Polonez  din București şi al Institutului „Jerzy Grotowski” din Wrocław.

Jerzy GROTOWSKI – Spre un teatru sărac. Ediția a II-a. Traducere de George Banu şi Mirella Nedelcu-Patureau.

*Publicat în parteneriat cu Editura Cheiron, cu sprijinul Institutului Polonez  din București şi al Institutului „Jerzy Grotowski” din Wrocław.

 

• Seria Dramaturgie clasică

Furtuna de William Shakespeare. Cuvânt înainte şi traducere de Ioana Ieronim. Poate că abordarea lui Shakespeare în aria literaturii, fără legătură cu practica teatrală, a dus la crearea unor versiuni care se rostesc şi se înţeleg greu pe scenă şi au nevoie de serioase ajustări, pentru spectacolele propriu-zise. Traducând această piesă la invitaţia Teatrului Mic din Bucureşti, pentru spectacolul regizat de Cătălina Buzoianu, am optat, în cadrele unei maxime exactităţi posibile, pentru oralitate şi pentru claritate. Misterul se păstrează în claritate, Furtuna însăşi este, iată, această enigmă niciodată deplin descifrată, într-o „simplă” poveste. (din prefaţa Ioanei Ieronim)

*Volum editat cu sprijinul Teatrului Mic.

•  Seria Eseuri, cronici, însemnări teatrale

Dinu Kivu – Rezistenţa prin Teatru . Ediţie îngrijită de Ionuţ Kivu şi Luminiţa Vartolomei. Prefață Mircea Ghițulescu. Volumul reuneşte – în trei mari capitole – texte tratând diverse probleme generale (teoretice şi practice) ale Teatrului (REFLECŢII: despre performanţă, dramaturgie, despre repertoriu, regie, interpretare, organizare şi – evident – despre critică), PORTRETE ale unor artişti din toate domeniile artei teatrale şi de toate vârstele (de la Ştefan Braborescu, Alexandru Giugaru şi Dina Cocea la – pe atunci, tinerii – Ion Caramitru, Mircea Ghiţulescu, Alexandru Tocilescu sau Valentin Uritescu) şi un număr aproape dublu de INTERVIURI cu acelaşi tip de personalităţi din ţară (între care Radu Beligan, Toma Caragiu, Octavian Cotescu, Florian Pittiş, Horia Lovinescu, Marin Sorescu, Liviu Ciulei, Gheorghe Harag, Dan Micu, Andrei Şerban), dar şi din străinătate (de pildă, cu Deborah Warner).

*Volum editat în parteneriat cu Editura Tracus Arte, cu sprijinul UNITER.

A aparut revista TEATRUL azi – Nr. 11-12/2009

Revista TEATRUL azi

Numărul 11-12/2009

din sumar:

FNT 2009 în imagini

• Festivalul Naţional de Teatru în imagini

Festivaluri, Gale

• Bucureşti
  • „Teatrul liric în festival” de Costin Popa Prezenţa lui Ioan Holender, directorul Operei de Stat din Viena, la conducerea artistică a Festivalului Internaţional „George Enescu“ încă din 2003, a însemnat, printre multe altele, şi îmbogăţirea afişului manifestării bucureştene cu titluri de operă reprezentate scenic, semiscenic sau în concerte lirice.
  • „Eugen Ionescu în vizită la George Enescu…” de Marinela Ţepuş
  • Premii
• Brăila
  • „La aniversare” de Adrian Mihalache
  • „Puţin, dar bun!” de Ruxandra Anton
  • „Întâlniri de toamnă” de Marinela Ţepuş  Oricât de mult ar fi atras un regizor de opera unui dramaturg, perspectiva celui din urmă tinde să aducă la rampă propria gândire, propria percepţie asupra unui text. E adevărat că regizorul Victor Ioan Frunză l‑a cunoscut bine pe dramaturgul Dumitru Solomon. S‑au preţuit reciproc. E la fel de adevărat că şi unul, şi celălalt sunt artişti de valoare cu opere bine definite.
• Galaţi
  • „Criza ne face inventivi!!!” de Marinela Ţepuş
  • „Insectarul de vise de Ruxandra Anton” („Labirintul Irinei – alb”, un spectacol de Eugen Făt – Teatrul Dramatic „Fani Tardini“)
• Gheorgheni
  • „Dincolo de cuvinte” de Daria Dimiu 
• Giurgiu
  • „Teatru la Dunăre” de Daria Dimiu
  • „Giurgiu: între frac şi blue‑jeans” de Mircea Ghiţulescu
• Mangalia
  • „Gala OOPS? Sau HOP?” de Nicolae Prelipceanu
• Iaşi
  • „Inovaţie şi creativitate” de Ştefan Oprea
  • „E frumos în octombrie la FITCT!” de Carmen Mihalache
• Bacău
  • „The future sounds good” de Daria Dimiu (A zecea ediţie a Festivalului în limba engleză „Ingenious Drama Festival“).
• Cluj-Napoca
  • „PUCK 2009” de Raluca Tulbure
  • „Impresii de spectator” de Iosif Herţea (Teatrul de păpuşi „Puck“ din Cluj‑Napoca – Festivalul Internaţional al Teatrelor de Păpuşi şi Marionete, ediţia VIII‑a (19–23 octombrie).

Aniversări

• Teatrul pentru copii „Arlechino“ la 60 de ani
• „Hamlet şi Crăcănel au 65 de ani…” de Zeno Fodor Hamlet şi Crăcănel, doi oameni excepţionali pe care i‑am întâlnit la Târgu Mureş, pe „sfânta scândură“ a Naţionalului, au împlinit 65 de ani.

Veşti bune, chiar foarte bune

• Decorare
  • George Banu distins cu Meritul Cultural Naţional al Republicii Polone
• Inaugurări Râmnicu Vâlcea
  • Anton Pann are casă nouă!
• Inaugurări Bacău
  • Teatrul de Vară.

Anul Grotowski

• „Grotowski şi Barba: pe calea teatrului-dans. Între teatru şi dans: antrenamentul actorului grotowskian” de Monique Borie

Anul Eugen Ionescu

• „Ambianţă sonoră“ de Iosif Herţea

Eseuri

• „Ciulei, constructorul” de Ion Cazaban. Fără îndoială, Liviu Ciulei rămâne, pentru noi, acelaşi constructor temeinic în toate ipostazele sale creatoare. Aşa a fost, de la început, prin pregătirea, calităţile şi menirea de arhitect. Dar şi ca interpretul unor remarcabile roluri de compoziţie. Pentru a deveni apoi regizorul care va elabora spectacole de recunoscută complexitate, susţinând noi direcţii, cu consecinţe mereu valabile, în mişcarea noastră teatrală. Iar scenografia concepută de el, montând aceste spectacole, şi‑a impus expresivitatea şi funcţionalitatea ca un constant subiect de studiu.
• „Oglinzile memoriei” de Mircea Morariu
• „Ce e de făcut cu Teleghin? (studiu de personaj)” de Călin Ciobotari

Praful de pe scândură

• „Asociaţia actorilor profesionişti din România” de Theodor‑Cristian Popescu

Memoria teatrului

• „Vasile Enescu, regizor al cuvintelor” de Claudia Dimiu Până să devină exportator de regie de mare clasă (marca Andrei Şerban, Liviu Ciulei, Lucian Pintilie, Tompa Gábor, Silviu Purcărete), teatrul românesc a funcţionat cu spectacole alcătuite de destul de mulţi actori, de destul de puţini regizori.
• „Lilly Bulandra despre Actor şi arta lui” de Nicolae Havriliuc

Interviuri

• „Depănând amintiri cu Lia König„, interviu realizat de Anca Mocanu Prima Doamnă a teatrului israelian, Lia König, a susţinut, un recital extraordinar în cadrul Zilelor Culturii Israeliene la Bucureşti (20–23 octombrie 2009), eveniment organizat de Teatrul Odeon. Distinsa actriţă, care şi-a început cariera în România, la Teatrul Evreiesc de Stat, a plecat în Israel în 1961, unde a făcut „cea mai mare carieră a unui actor evreu român“. În prezent, joacă pe scena Teatrului Naţional Habima (Tel Aviv).
• Vlad Zamfirescu : „Cred că în momentul în care consideri că nu mai ai nimic de învăţat, eşti mort ca artist“, interviu realizat de Mirela Sandu. La douăzeci de ani, fiind încă student la UNATC, la clasa lui Ion Cojar, câştiga Premiul UNITER pentru debut. După terminarea facultăţii, s-a angajat la Teatrul „Lucia Sturdza Bulandra“. Joacă în mai multe spectacole la Teatrul Act şi la Teatrul „Bulandra“. Am vorbit cu el despre copilărie, familie, pasiunea pentru teatru şi despre profesorul drag lui, regizorul Ion Cojar (care, între timp, s-a stins din viaţă – N. red.).
• Vlaicu Golcea : „Nu colaborez decât cu oameni care îmi plac şi cu care comunic foarte bine“, interviu realizat de Veronica Plăcintescu. 
• Andrea Tokai : „Teatrul nu trebuie inventat, teatrul există!“, interviu realizat de Daniela Magiaru.

Spectacole

• „Strigătul şi furia sau «Turandot»după Carlo Gozzi“ de Nicolae Prelipceanu („Turandot” după Carlo Gozzi – Teatrul Naţional „Radu Stanca“ din Sibiu)
• „Religie“ şi metodă în „Turandot“ de Ion Parhon („Turandot” după Carlo Gozzi…)
• „Spectacolul‑miracol” de Mircea Morariu („Breaking the Waves sau Viaţa binecuvântată a lui Bess„, adaptare scenică de S. Anastasof după un scenariu de Lars von Trier – Teatrul Naţional „Radu Stanca“ din Sibiu).  
• „Spărgând valurile cu Radu-Alexandru Nica” de Nicolae Prelipceanu („Breaking the Waves sau Viaţa binecuvântată a lui Bess„…)
• „Mulţumesc!” de Mihai Lungeanu („Pyramus & Thisbe 4 you” de William Shakespeare – Teatrul Odeon, Bucureşti).
• „Teatru ca pe vremuri” de Nicolae Prelipceanu („Toţi fiii mei” de Arthur Miller – Teatrul Naţional Bucureşti)
• „Cedant arma togae” de Adrian Mihalache („Toţi fiii mei” – T.N.B.)
• „Emo(lière)” de Adrian Mihalache („Tartuffe” de Molière – T.N.B.)
• „Povestea care se schimbă de fiecare dată când e spusă” de Natalia Stancu („Odyseia” după Homer – Teatrul Naţional „Marin Sorescu“, Craiova).
• „Pollyanna şi Scarlett O’Hara” de Adrian Mihalache („Miss Daisy şi şoferul ei” de Alfred Uhry – Teatrul Evreiesc de Stat, Bucureşti).
• „Teatru pentru toţi la Evreiesc – «Miss Daisy şi şoferul ei»“ de Nicolae Prelipceanu („Miss Daisy şi şoferul ei” de Alfred Uhry…)
• „Dumnezeul de a doua zi“ la Teatrul ACT de Nicolae Prelipceanu („Dumnezeul de a doua zi” de Mimi Brănescu – Teatrul ACT).
• „Goldoni cu amintiri mafiote” de Nicolae Prelipceanu („Slugă la doi stăpâni” de Carlo Goldoni – Teatrul Clasic „Ioan Slavici“ din Arad)
• „Un Goldoni vesel” de Mircea Morariu („Slugă la doi stăpâni” de Carlo Goldoni…)
• „Inamiciţii” de Mircea Morariu („Dansez pentru nimeni” de Ştefan Caraman – Teatrul Clasic „Ioan Slavici“ din Arad)
• „Mai mult decât un masterat” de Marinela Ţepuş („Domnişoara Iulia” de August Strindberg – Teatrul de Comedie şi Asociaţia Culturală „Tam‑Tam“, Bucureşti)
• „Agonie fără extaz” de Adrian Mihalache („Hotelul dintre lumi” de Eric-Emmanuel Schmitt – Teatrul Mic din Bucureşti)
• „Cum trebuie reluată o piesă uitată” de Adrian Mihalache („Fantoma, dragostea mea!” după Blithe Spirit de Noel Coward – Teatrul Metropolis din Bucureşti)
• „Bunăvoinţa necunoscuţilor” de Adrian Mihalache („Un tramvai numit dorinţă” de Tennessee Williams – Teatrul „Tony Bulandra“ din Târgovişte)
• „«…un om care rămâne acolo unde e…» – Herr Paul” de Crenguţa Manea („Herr Paul” de Tankred Dorst – Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ)
• „Focşani: Deschidere de stagiune” de Mircea Ghiţulescu („Tache, Ianke şi Cadâr” de Victor Ion Popa – Teatrul Municipal „Mr. Gh. Pastia“ din Focşani)
• „Comedie în doi sau când întunericul se crapă” de Nicolae Havriliuc („Nişte dintr‑ăştia” de Iulian Postelnicu – Teatrul Municipal „Mr. Gh. Pastia“ din Focşani)
• „Pactul între două teatre” de Ion Jurca Rovina („Goethe_ Lenau_Faust. Explorarea unui mit„, coproducţie a Teatrului German de Stat, Timişoara şi a Teatrului de Stat Bruchsal, Germania)
• „Cu energie proaspătă şi vervă spirituală” de Carmen Mihalache („Romanţioşii” de Edmond Rostand – UNATC, Bucureşti).
• „Oroarea cotidianului” de Constanţa Popa („Şefele” de Werner Schwab – Teatrul „Eugène Ionesco“, Chişinău)
• „A lătra sau a nu lătra” de Cornelia Donţu („Câinele poet” de Irina Nechit – Teatrul Naţional „Mihai Eminescu“ din Chişinău)

Cartea de teatru

• „Metteur en page” de Constantin Paraschivescu („Regizor” de Dinu Cernescu)
• „Cuvinte potrivite cu duh” de Constantin Paraschivescu („Carte cu artişti şi civili” de Alexandru D. Lungu)
• „La şuetă cu domnul Sebi” de Constantin Paraschivescu („Arhivarul clipei” de Eusebiu Ştefănescu)
• „1113 dramaturgi” de Ion Cazaban („Istoria literaturii române. Dramaturgia” de Mircea Ghiţulescu)
• „Calapodul” de Mircea Morariu („Opere cumplite – volumul unu” de Florin Piersic jr.)
• „Transferuri teatrale” de Crenguţa Manea („Teatru cu voce de femeie, două piese de Gianina Cărbunariu şi Laila Ripoll”). Ediţie îngrijită de Catalina Iliescu Gheorghiu.
• „Ariane Mnouchkine şi cele câteva minute de teatru” de Alexandru Ştefan („Întâlniri cu Ariane Mnouchkine” de Josette Féral)
• „Corp şi poezie“ de Alexandru Ştefan („Corpul poetic, o pedagogie a creaţiei teatrale“ de Jacques Lecoq)

Ne-au vizitat

• „Actori francezi, pe scena bucureşteană” de Mariana Ciolan („Music-hall” de Jean-Luc Lagarce la Odeon) Celebra actriţă Fanny Ardant s-a aflat din nou în România, de data aceasta cu un spectacol de teatru. Prezentat pe 23, 24 şi 25 septembrie a.c., „Music-hall” de Jean-Luc Lagarce – o producţie a Teatrului Bouffes du Nord în regia cunoscutului actor Lambert Wilson, a putut fi adus la Bucureşti graţie parteneriatului între Ambasada Franţei, Institutul Francez şi Teatrul Odeon. Mariana Ciolan scrie despre culisele acestui proiect. 
• „Cealaltă faţă a lui Yoshi Oida“ de Anca Haţiegan. Între 1 şi 6 octombrie 2009, a avut loc la Cluj-Napoca un eveniment complex dedicat celebrului actor şi regizor de origine niponă YOSHI OIDA, invitat în România de Centrul Internaţional pentru Artele Spectacolului – ARTHOC, o structură independentă, tânără şi extrem de serioasă, condusă de regizoarea Adriana Chiruţă. Teatrul Maghiar de Stat, partener şi gazdă, precum şi Centrul Cultural Francez din Cluj au susţinut această întâlnire despre care scrie colaboratoarea noastră, Anca Haţiegan. 

Noi în lume

• „De la Purcărete la Purcărete. Rememorăm“ de Emil Boroghină. Făcând apel la propriile sale amintiri, la documente, fotografii şi extrase de presă, Preşedintele Festivalului Internaţional Shakespeare evocă prima participare a unui teatru românesc la Festivalul de la Edinburgh, în 1991. E vorba, fireşte, despre „Ubu Rex cu scene din Macbeth“, spectacolul creat de Silviu Purcărete la Teatrul Naţional din Craiova. 
• „Un festival pentru «Faust»: Edinburgh, 18–22 august 2009” de Andreea Dumitru. 
• La Avignon, în off
• Academia itinerantă „Andrei Şerban“
• „Cumnata lui Pantagruel“ premiată.
• „Revizorul“ la reprezentaţia cu nr. 100
• Teatrul de Cameră din Arad, premieră la Pécs („Caii la fereastră” de Matei Vişniec)

Din lume

• Edinburgh – Fringe 2009
  • Tomek Borkowy: „Fringe-ul a fost întotdeauna anarhic şi niciodată «maniabil»“, interviu realizat de Andreea Dumitru. Tomek Borkowy este un personaj-cheie al Fringe-ului edinburghez, fost actor polonez, cu o experienţă de douăzeci de ani ca producător în cel mai deschis şi competitiv festival al lumii.
• Festivalul „Teatro a corte“, Torino
  • „«Teatro a corte», un festival estival substanţial” de Doina Papp
• Festivalul Internaţional de Teatru, Lyon
  • „Oare ororile nasc războaie sau războaiele nasc orori?” de Elisabeta Pop
• Jan Lauwers: „Improvizaţiile nu‑şi au locul în spectacolele noastre“, interviu de Irina Wolf Regizorul flamand Jan Lauwers, unul dintre cei mai cunoscuţi oameni de teatru ai momentului, autorul unui formidabil spectacol numit „Isabella’s Room“, în care excelează actriţa sa fetiş Viviane de Muynck, i-a acordat un interviu în exclusivitate corespondentei noastre din Viena, Irina Wolf.
• „Eu exist, dar cine sunt eu?” de Irina Wolf („The Lobster Shop” / „Magazinul homarului” de Jan Lauwers – Burgtheater, Viena)
• „În căutare de urme şi umbre” de Raluca Tulbure
• „Veneţia la persoana întâi” de Crenguţa Manea
• „Anotimpurile oraşului” de Adina Bardaş (Sezon teatral la Toronto). Toronto – un spaţiu plin de frenezie care‑şi transmite energiile şi lumina, un spaţiu lacom care te prinde în ritmurile lumii. Peste 18 milioane de vizitatori se răspândesc anual pe cele 10000 de străzi ale oraşului, aşteptând nerăbdători să traverseze cele 20000 de intersecţii care stârnesc spiritul de aventură şi abandonându‑se cu voluptate în vâltoarea acaparatoare a atâtor ispite culturale. Toronto are peste 90 de săli de spectacol şi se laudă cu titlul de „Hollywoodul Nordului“.

Info

• Început de stagiune la Teatrul „George Ciprian“ din Buzău

• Teatrul Naţional Timişoara: Conchista teatrală de Codruţa Popov

Pentru mai multe detalii intră pe www.teatrul-azi.ro

Revista ”Teatrul azi” si Festivalul de Dramaturgie Contemporana Brasov 2009

”Teatrul azi” lanseaza 6 volume in Festivalul de Dramaturgie Contemporana Brasov 2009 – editia XXI (12–20.11.2009)

Teatrul „Sica Alexandrescu” – Brasov

SAMBATA, 14 NOIEMBRIE (Sala Mare – foaier/19.30)

• ”Teatrul spaniol II”, antologie de Ioana Anghel
• ”Dramaturgi israelieni de azi”, selectie si traducere Ada-Maria Ichim

MIERCURI, 18 NOIEMBRIE (Sala Mare – foaier/ 18.30)

• ”Impreuna cu Grotowski. Teatrul e doar o formă” de Peter Brook
• ”Rysyard Cieslak, actor emblematic al anilor ’60” – volum coordonat de George Banu
• ”Spre un teatru sarac” de Jerzy Grotowski
VINERI, 20 NOIEMBRIE, dupa spectacolul de gala ”Dialoguri si fantezii in jazz” se lanseaza cartea ”Cu Ion Caramitru de la Hamlet la Hamlet şi mai departe” de Mircea Morariu, în prezenta actorului si regizorului Ion Caramitru.

Cele 6 titluri de carte lansate in ”Festivalul de Dramaturgie Contemporană Braşov” – ediţia XXI sunt editate de Fundatia Culturala ”Camil Petrescu” – Revista ”Teatrul azi”.

Teatrul azi (supliment) lanseaza 6 volume in Festivalul de Dramaturgie Contemporana Brasov 2009 – editia XXI

LANSĂRI DE CARTE

în

Festivalul de Dramaturgie Contemporană Braşov – ediţia XXI (12 – 20.11.2009)

Teatrul „Sică Alexandrescu” – Braşov

 

 SÂMBĂTĂ, 14 NOIEMBRIE (Sala Mare – foaier/19.30)

• Teatrul spaniol II, antologie de Ioana Anghel 
• Dramaturgi israelieni de azi , selecţie şi traducere Ada-Maria Ichim 

 MIERCURI, 18 NOIEMBRIE (Sala Mare – foaier/ 18.30)

• Împreună cu Grotowski. Teatrul e doar o formă de Peter Brook
• Rysyard Cieślak, actor emblematic al anilor ’60 – volum coordonat de George Banu
• Spre un teatru sărac de Jerzy Grotowski

VINERI, 20 NOIEMBRIE, după spectacolul de gală Dialoguri şi fantezii în jazz se lansează cartea Cu Ion Caramitru de la Hamlet la Hamlet şi mai departe de Mircea Morariu, în prezența actorului și regizorului Ion Caramitru.

Cele 6 titluri de carte lansate în Festivalul de Dramaturgie Contemporană Braşov – ediţia XXI sunt editate de Fundația Culturală ”Camil Petrescu” – Revista ”Teatrul azi”.  www.teatrul-azi.ro

Lansare de carte la Libraria Carturesti

Sâmbătă, 07.11.2009 16:30 – Librăria Cărtureşti (str. A. Verona). Editura Fundaţia Culturală “Camil Petrescu” – Revista ”Teatrul azi” lansează în cadrul Festivalului Național de Teatru (FNT-2009):
1. ”Cu Ion Caramitru de la Hamlet la Hamlet şi mai departe” de Mircea Morariu.
2. ”Dramaturgi israelieni de azi” – Antologie (selecţie şi traducere) de Ada-Maria Ichim.
3. ”Dinu Kivu, rezistenţa prin teatru” – Antologie de texte critice (selecţie) de Ionuţ Kivu şi Luminiţa Vartolomei.
Moderatori: Florica Ichim, Mircea Morariu, Luminiţa Vartolomei, Nicolae Prelipceanu, Ioana Ieronim, Mircea Ghiţulesu, Dorina Lazăr, Ionuţ Kivu şi alţii…

Cu participarea lui Ion Caramitru, Adrian Cioroianu şi a lui Jonathan Rosenzweig – Ataşatul Cultural al Ambasadei Israelului.

3 volume „Teatrul azi” (supliment) se lansează la Librăria Cărtureşti în cadrul FNT-2009

Sâmbătă, 07.11.2009 16:30 Librăria Cărtureşti (str. A. Verona)

Editura Fundaţia Culturală „Camil Petrescu” – Revista Teatrul azi

Lansare  de carte:

1. Cu Ion Caramitru de la Hamlet la Hamlet şi mai departe de Mircea Morariu, în seria Galeria teatrului românesc.
2. Dramaturgi israelieni de azi. Antologie (selecţie şi traducere) de Ada-Maria Ichim, în seria  Dramaturgi de azi.
3. Dinu Kivu, rezistenţa prin teatru. Antologie de texte critice (selecţie) de Ionuţ Kivu şi Luminiţa Vartolomei, în seria Eseuri, cronici, însemnări teatrale.

Moderatori: Florica Ichim, Mircea Morariu, Luminiţa Vartolomei, Nicolae Prelipceanu, Ioana Ieronim, Mircea Ghiţulesu, Dorina Lazăr, Ionuţ Kivu şi alţii…

Cu participarea lui Ion Caramitru şi a  lui Jonathan Rosenzweig – Ataşatul Cultural al Ambasadei Israelului.

 www.teatrul-azi.ro

În laboratorul lui Grotowski. 3 cărți noi (supliment Teatrul azi) în FNT-2009

ÎN LABORATORUL LUI JERZY GROTOWSKI 

Sub semnul Anului Grotowski, Institutul Polonez din Bucureşti şi Fundaţia Culturală „Camil Petrescu”, cu sprijinul Festivalului Naţional de Teatru şi al Institutului „Jerzy Grotowski” din Wrocław, a organizat miercuri, 4 noiembrie 2009, la Teatrul ACT din Bucureşti, o zi dedicată marelui om de teatru polonez.

 Program

        Ora 10. Teatrul ACT. Colocviul „În Laboratorul lui Jerzy Grotowski”

• George Banu: Brâncuşi şi Grotowski, doi „antimoderni” moderni
• Leszek Kolankiewicz – Alchimia Laboratorului
• Dariusz Kosiński – Grotowski şi teatrul polonez al prefacerii 

George Banu, reputat critic şi teoretician, eseist şi profesor, este autorul a numeroase studii de teatru. În limba română au apărut: Memoria teatrului; Roşu şi aur; Actorul pe calea fără de urmă; Livada de vişini, teatrul nostru; Uitarea; Ultimul sfert de secol teatral; Peter Brook – Spre teatrul formelor simple; Spatele omului. Preşedinte al Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Teatru, fondator şi director al Academiei experimentale de teatru, profesor la Universitatea Sorbonne Nouvelle – Paris şi Louvain la Neuve (Belgia), editor al unor importante volume dedicate lui Jerzy Grotowski. 

Leszek Kolankiewicz este teoretician al culturii, specialist în antropologie teatrală, profesor la Academia de Teatru „Aleksander Zelwerowicz” şi director al Institutului Culturii Poloneze din cadrul Universităţii din Varşovia. A colaborat cu Jerzy Grotowski în perioada 1973–1982 şi a redactat ediţia poloneză a volumului Spre un teatru sărac.

Dariusz Kosiński este profesor la Catedra de Teatru a Facultăţii de Filologie Polonă din cadrul Universităţii Jagiellone din Cracovia. A publicat mai multe volume de teorie şi istorie a artei actorului, precum şi studiul Polski teatr przemiany (Teatrul polonez al prefacerii, Wrocław, 2007). Este autorul recentului volum Grotowski. Przewodnik (Grotowski. Ghid, Wrocław, 2009). Colaborează la revista Dialog şi face parte din Consiliul Ştiinţific al Institutului de Teatru „Zbigniew Raszewski” de la Varşovia.

              Ora 13.00. Teatrul ACT. Lansări de carte

Volume editate de Fundaţia Culturală „Camil Petrescu” cu sprijinul Institutului Polonez (în seria Mari regizori ai lumii)

• Peter Brook – Împreună cu Grotowski. Teatrul e doar o formă, volum editat de George Banu şi Grzegorz Ziółkowski. Prefaţă de George Banu. Traducere de Anca Măniuţiu, Eugen Wohl şi Andreea Iacob.
• Ryszard Cieślak, actor emblematic al anilor ’60, volum conceput şi coordonat de George Banu. Traducere de Andreea Dumitru.
•  Jerzy Grotowski – Spre un teatru sărac. Editia a II-a. Traducere de George Banu şi Mirella Nedelcu-Patureau.

Au prezentat: Jarosław GODUN, George BANU, Anca MĂNIUŢIU, Florica ICHIM, Andreea DUMITRU

Pentru mai multe detalii accesează http://www.teatrul-azi.ro/

Teatrul azi Nr.8-9-10/2009

Pentru informații complete vizitează http://www.teatrul-azi.ro/
 
Festivaluri

• Festivalul Internaţional de Teatru, Sibiu, 2009 „Fenomen unic în România“ de Doina Modola          
• „Comedia românească în luptă cu timpul“ de Daria Dimiu                                                                                        
• Festival Atelier, Baia Mare „Lumea Atelierului de teatru în 7 zile“ de Nicolae Prelipceanu

Interviuri

• IRINA PETRESCU: „Sunt fericită. Mă consider un om norocos, iubit de Dumnezeu, de părinţi, de bunici, de ­prieteni… şi de iubiţi“. A consemnat Marinela Ţepuş
• FELIX ALEXA: „Mi-aş dori ca fiecare să plece încărcat de o anumită energie“. A consemnat Mirela Sandu
• SERGIU STEFANSKI: „Un balerin clasic trebuie să fie contemporan în expresie“. A consemnat Gina Şerbănescu
• RICHARD BALINT: „Da, nu mă omor cu firea după poezie, nici s-o citesc, nici s-o recit“. A consemnat Elisabeta Pop
• Aniversare: 60 de ani de teatru Constantin Codrescu: „Sunt şi împliniri, şi încercări, şi răscruci“. A consemnat Marinela Ţepuş

Spectacole

• „Disecând Revoluţia“ de Mircea Morariu („Moartea lui Danton“ de Georg Büchner – Teatrul Maghiar de Stat din Cluj-Napoca)
• „Geniul farsei tragice“ de Natalia Stancu („Sinucigaşul“ de Nikolai Erdman – Teatrul Naţional, Bucureşti)                                                                                                                                                                                 

Din lume

• „Sfârşit de serbare la Paris“ de Adrian Mihalache „Stagiunea teatrală vieneză: «Voilà, c’est fini!»“ de Irina Wolf
• „O seară cu Antonioni la Amsterdam“ de Andreea Dumitru
  „Subotica – paradisul poveştilor“ de Adriana Teodorescu