Portret alb negru Gheorghe Dinica – ACTORUL si spectacolele lui

”Profesia asta nu e așa cum spun unii: Domn’le, eu am talent. Trebuie să strângi din dinți, să repeți, să lucrezi până la epuizare.” Gheorghe Dinică

 

Gheorghe Dinică – ACTORUL și spectacolele lui

IATC

1961 – Inspectorul de politie de J.B. Priestley
           Centrul inaintas a murit in zori de A. Cuzzani
           Tache, Ianke si Cadar de Victor Ioan Popa

TEATRUL MIC

1962 – Pigulete plus cinci fete de Constanta Bratu
2006 – Incontestabila ipocrizie

TEATRUL DE COMEDIE

1962 – Procesul domnului Caragiale de Mircea Stefanescu
            Celebrul 702 de Al. Mirodan
            Svejk in al Doilea Razboi Mondial de Bertolt Brecht
           Nunta la castel de Suto Andras
1963 – Umbra de Evgheni Svart
           Casa inimilor sfaramate de G.B. Shaw
1964 – Rinocerii de Eugen Ionescu
           Somnoroasa aventura de Teodor Mazilu
1965 – Trolius si Cresida de William Shakespeare

• „Era nevoie de un actor de forţa satirică neobişnuită a lui Gheorghe Dinică pentru a exprima la un înalt nivel artistic sarcasmul, furia lui Shakespeare contra lumii şi moravurilor pe care le zugrăveşte în Troilius şi Cresida.” Andrei Băleanu, octombrie 1965
• „Nici nu este vorba de un personaj, un caracter, cât de o stare de spirit individualizată, un fel de cor concentrat într-o singură fiinţă, sufletul piesei.” Ana Maria Narti, mai 1965

1966 – Capul de ratoi de G. Ciprian
1967 – Opinia publica de Aurel Baranga
1968 – Sfantul de Eugen Barbu

TEATRUL BULANDRA

1968 – Nepotul lui Rameau de Denis Diderot

• ”Dacă o luăm (…) după sarcinile de dinamică, de variație, de desfășurare a fiecăruia (dintre personaje n.r.), este evident că rolul principal este al lui Rameau-nepotul. Pe acesta l-a interpretat Gheorghe Dinică și interpretarea a implicat o atât de enormă strădanie, fizică și verbală (…). Dinică este un actor puternic, original, de un comic aspru, de un mare talent mimic și corporal.” Radu Popescu, 25 mai 1968.

1969 – Moartea lui Danton de Georg Buchner

TEATRUL NATIONAL

1972 – Un fluture pe lampa de Paul Everac
1973 – Trei gemeni venetieni de A. Matiuzzi zis Collat
1977 – Romulus cel Mare de Friedrich Durrenmatt
1978 – Gaitele de Al. Kiritescu

• „De Gaiţele mă leagă amintirile cele mai plăcute. Zece ani neîntrerupţi am jucat în acest spectacol…” Gheorghe Dinică
  

1979 – O scrisoare pierduta de I.L. Caragiale
1980 – Asteptandu-l pe Godot de Samuel Beckett
1982 – Plosnita de V. Maiakovski
1984 – Iubirile de-o viata de Platon Pardau
1986 – Ionestii de Platon Pardau
1990 – Cine are nevoie de teatru? de Timberlake Wertem

TEATRUL BULANDRA

1991 – Merlin de Tancred Dorst

Trupa Artistilor Asociati, TEATRUL NOSTRU

1991 – Tache, Ianke si Cadar de Victor Ion Popa

TEATRUL NATIONAL

1991 – Noaptea regilor de William Shakespeare
1992 – Livada de visini de A.P. Cehov
1997 – Tehnica raiului de Mihai Ispirescu

TEATRUL ODEON

1997 – O noapte furtunoasa de I.L. Caragiale

TEATRUL NATIONAL

1998 – Azilul de noapte de Maxim Gorki
            Cotletele de Bertrand Blier
1999 – Numele trandafirului de Umberto Eco
2000 – Si mai potoliti-l pe Eminescu de Cristian Tiberiu Popescu
2001 – Tache, Ianke si Cadar de Victor Ion Popa
2003 – Ultima ora de Mihail Sebastian
2006 – Dansand pentru zeul pagan – Lynne Parker

______________________________________

In 2002 Editura Fundației Culturale ”Camil Petrescu” completa colecția Galeria teatrului românesc cu o carte care ”reconstituia de la distanţă, fără ştirea protagonistului, din notele cronicarului, dar şi din mărturiile partenerilor de scenă, ale regizorilor şi criticilor, portretul unuia dintre cei mai iubiţi şi versatili actori români” GHEORGHE DINICĂ – Histrion de cursă lungă. Opiniile „martorilor” vremii, precum și parcursul spectacologic al actorului Gheorghe Dinică, care au stat la baza acestui articol, au fost posibile graţie efortului analitic și documentarist al autorului cărții, Constantin Paraschivescu.

Cronica ”Moartea lui Danton” – Regia Mihai Maniutiu. Teatrul Maghiar de Stat din Cluj

•   ”Nu ştiu dacă Moartea lui Danton a mai fost vreodată jucată undeva în lume în formula de studio, aşa cum se întâmplă în spectacolul regizat de Mihai Măniuţiu la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj, care are, între altele, meritul de a deconta ideile esenţiale ale textului rămas de la dramaturgul german, îmbogăţite cu cele ale artistului şi gânditorului politic care e regizorul, în mai puţin de două ore de spectacol de o intensitate copleşitoare. Sunt convins de un singur lucru. Că montarea impresionează prin felul în care surprinde încărcătura tragică a evenimentelor, prin inteligenţa în care focalizează deopotrivă asupra delirului maselor şi prăbuşirii individualităţilor, prin fluidul emoţional pe care îl generează ansamblul, prin modalitatea în care tragedia politică se metamorfozează în cea a indivizilor, fără a o scăpa din vedere vreun singur moment pe prima, prin felul în care exploatează, la nivel superior, ceea ce se numeşte teatrul politic, un teatru politic autentic, deparazitat de mincinoase militantisme ideologice. Merite de necontestat care mă fac să socotesc Moartea lui Danton unul dintre marile evenimente ale stagiunii. Dacă nu cumva, chiar cel mai mare.” Mircea Morariu
• Cronică apărută în Teatrul azi Nr.8-9-10/2009. Citește tot articolul „Disecând Revoluţia“ de Mircea Morariu („Moartea lui Danton“ de Georg Büchner – Teatrul Maghiar de Stat din Cluj-Napoca)