Florin Piersic jr. ”Opere cumplite” (volumul unu) – cronica de carte

Florin Piersic jr., Opere cumplite – volumul unu, Editura Humanitas, Bucureşti, 2009.

de Mircea MORARIU

Calapodul

Nu am fost niciodată atât de ipocrit încât să nu recunosc că mi s‑a întâmplat să mă uit preţ de câteva minute la emisiuni de televiziune precum Surprize, surprize, Iartă‑mă, Din dragoste ori altele asemenea. Şi unui critic de teatru i se mai întâmplă să se joace cu telecomanda televizorului şi să mai zăbovească zece–cincisprezece minute în compania unei telenovele, iar când serialul cu pricina e o producţie românească, interesul profesional îl determină pe critic să îi acorde fie şi un minimum de atenţie. Şi aceasta pentru că în distribuţii apar tot mai frecvent actori importanţi, actori mari, actori adevăraţi, amestecaţi cu amatori, cu ambuscaţi, cu fete siliconate şi cu băieţi al căror merit e doar acela de a frecventa cu asiduitate sălile de fitness. Nu fac parte dintre „talibanii“ ce cred că un actor în lege nu are ce căuta în asemenea producţii. Nu trăiesc pe altă lume, ştiu care sunt salariile din teatre, înţeleg că veniturile mai trebuie suplimentate. Dacă sunt deranjat de ceva, e să văd că un actor bun îşi dă toată silinţa să fie prost, că nu face nimic spre a transmite o câtime din profesionalismul său amatorilor ce îl înconjoară, ba chiar se lasă absorbit de aceştia. Am toată consideraţia, bunăoară, pentru Carmen Tănase, o „veterană“ a telenovelelor autohtone, care nu se leapădă de talent, de rigoare, de profesiune atunci când părăseşte cabina de la „Odeon“, ci le ia cu dânsa şi pe platourile de la Buftea, şi în studiourile de la Acasă TV. Criticii literari, se vede treaba mai înţelepţi şi mai îngăduitori decât cei teatrali, nu s‑au scandalizat foarte tare când Mircea Cărtărescu a început să publice istorioare glazurate în Elle şi nu au consemnat „decesul literar al scriitorului“ atunci când acesta le‑a adunat în volumaşul de mare succes De ce iubim femeile. Andrei Pleşu, Horia‑Roman Patapievici, Florin Iaru, George Cuşnarencu, Horia Gârbea ori Răzvan Petrescu au scris, fără a fi puşi la zid de nimeni, în ceea ce se cheamă reviste glossy, iar în pofida acestui „păcat“, unii dintre ei şi‑au aflat locul în recenta şi atât de selectiva Istorie critică a literaturii române a lui Nicolae Manolescu. Iar mai tânărul critic Marius Chivu socoteşte că astfel de scrieri pot duce la revitalizarea genului scurt. Probabil.

Dacă mai trăgeam cu ochiul la Surprize ori îmi mai cheltuiam timpul cu telenovelele, recunosc că nu îmi dau banii de bugetar, totuşi relativ bine plătit, pe revistele glossy. Mă mulţumesc să le mai răsfoiesc într‑o doară în magazinele de presă tot mai elegante şi mai civilizate, ori să le privesc copertele nu doar lucitoare, adesea chiar bine făcute, în vitrinele chioşcurilor de ziare din perimetrul staţiilor de tramvai. Dar am citit De ce iubim femeile, tot la fel cum am făcut şi cu recentul Opere cumplite – volumul unu de Florin Piersic jr., apărut în vara anului 2009 la Editura Humanitas. Volum ce reuneşte vreo cincizeci de poveşti şi povestioare, multe publicate de binecunoscutul actor în reviste mai mult ori mai puţin glossy, precum Eva, Max sau 24fun, altele inedite. Când în urmă cu câţiva ani l‑am văzut pe Florin Piersic jr. în one man show‑ul Sex, Drugs&Rock’roll la Teatrul Luni de la Green Hours, care i‑a adus un premiu UNITER de interpretare, dar şi o promisiune (neonorată) de a‑l juca pe Hamlet, am apreciat nu doar calităţile actoriceşti ori regizorale, ci şi pe cele de traducător ale protagonistului. Niciun cuvânt din versiunea găsită pentru textul lui Eric Bogassian nu era nelalocul lui, chiar şi vorbele mai puţin „academice“ erau „de acolo“. Nu‑i deranjau nici măcar pe pudibonzii de profesie. Mi s‑a părut cât se poate de limpede că tânărul Piersic e un perfect cunoscător al registrelor şi legilor oralităţii, al regulilor monologului dramatic, în fine că are condei.

Citind Opere cumplite – volumul unu, am remarcat exact acelaşi lucru: capacitatea autorului de a se juca în chip şi fel pe claviatura oralităţii, de a găsi nota potrivită, de a identifica diezii şi bemolii necesari. De a crea iluzia că transcrie un text ce tocmai se naşte, ce tocmai e rostit. Există o oralitate specifică snobilor ori îmbogăţiţilor peste noapte, „robilor“ din multinaţionale, parcă dornici să compenseze „ţinuta formală“ din orele de muncă asiduă printr‑un limbaj căutat neglijent. Există un specific individualizat al mitocanilor organizaţi şi ei pe căprării, specific individualizat în funcţie de zona în care „activează“ mitocanul, există un specific al agramaţilor pur sânge, diferit de cel caracteristic celor ce fac ori se joacă de‑a agramaţii, o modalitate anume a parveniţilor cu costume de firmă, cu celulare de ultimă oră şi o alta a celor ce „rad“ caviar cu polonicul. Există, de asemenea, o anume teatralitate a limbajului lor, o teatralitate a cotidianului la care e extrem de sensibil Florin Piersic jr. E o teatralitate care dă în clocot şi care mie mi se pare că parcă ar vrea să ţâşnească dintre pagini de carte spre a‑şi afla loc pe scenă. E sigur că din acest punct de vedere textele lui Florin Piersic jr. sunt fără cusur. Deşi de dimensiuni diferite, impuse de formatul revistei pentru care au fost scrise, prozele ori miniprozele lui Florin Piersic jr. au o anumită egalitate cu ele însele. Nu înseamnă că nu ar fi unele care ies în evidenţă. Mie mi‑au reţinut atenţia regele junglei, băiat de tătuţ de tătuţ, subtil‑ionesciana plastic, savuroasa eu, supremul. Merită, desigur, menţiuni aparte acele texte care îşi extrag seva din lumea spectacolului şi a jargonului anglicizant aferent. Mă gândesc la the copywriter, the producer, the scriptwriter, the director, the actor. Dar mai cu seamă la treizeci patruzeci de dolari. Se poate că citite la intervale regulate, dictate de frecvenţa apariţiei publicaţiei unde urmau să apară, textele lui Florin Piersic jr. să determine un interes de lectură mereu reînnoit. Dar parcurse una după alta, prozele ori miniprozele actorului îşi devoalează repede formula, calapodul, caracterul lor de produs manufacturier. Care numai calitate nu poate fi socotită. Tocmai de aceea, dacă vrea să fie socotit scriitor în lege, Florin Piersic jr. va trebui să se exerseze şi în alte genuri, şi în alte stiluri, şi în alte registre. Căci pericolul manierizării e evident. Totul e să nu tindă şi el să dea în clocot.

_________________________________________________________________