Nr. 3-4-5/2010
Teatrul azi Nr. 1-2/2010
Nr. 1-2/2009
Nr. 3-4/2009
Nr. 5-6-7/2009
Nr. 8-9-10/2009
Teatrul azi Nr. 11-12/2009
Cel mai bun spectacol al primei părți a stagiunii teatrale 2009-2010
Răspunzînd la întrebarea ”Care considerați că este cel mai bun spectacol de teatru din 2009?”, 3 dintre cei 4 critici de teatru chestionați dau același răspuns pentru Dilema veche: spectacolul Teatrului Odeon din București – Pyramus & Thisbe 4 You. Cel de-al 4-lea re(s)pondent, tînărul Ionuț SOCIU, are o altă opțiune dar și o scuză: ”Trebuie să recunosc că am ratat cîteva spectacole despre care am auzit numai de bine (Piaţa Roosevelt sau Pyramus & Thisbe 4 you).”
Pyramus & Thisbe 4 You după W. Shakespeare
*
Traducere de Andrei Marinescu
Regia: Alexandru Dabija
Scenografia: Cosmin Ardeleanu
Visuals: Casa Gontz
Cu: Dorina Lazăr, Rodica Mandache, Oana Ştefănescu, Antoaneta Zaharia, Paula Niculiţă, Ana Maria Moldovan, Ionel Mihăilescu, Mircea Constantinescu, Marius Damian, Pavel Bartoş, Gabriel Pintilei, Mihai Smarandache, Victor Cociorbă, Nicu Coman, Cristian Dunăreanu, Dan Iosif, Ion Iosif, Constantin Neagu, Dumitru Neagu.
Argument (pe scurt):
Cristina MODREANU
O nemiloasă cronică a teatrului românesc după 20 de ani, şi face cît un amplu eseu despre „mărirea şi decăderea“ artei teatrale de la noi, despre toate ambiţiile găunoase, blazările leneşe, absurdele ciocniri interetnice care au otrăvit şi mai otrăvesc perimetrul scenei româneşti. Spectacolul […] nu este numai un exerciţiu pe cît de complicat pe atît de fascinant pentru actori (care sînt excelenţi, de la mic la mare, jucîndu-se cu propunerile regizorului cu cea mai mare plăcere), ci mai ales un interesant proiect regizoral asociat cu o nouă traducere/adaptare/revizuire dramaturgică (Andrei Marinescu) menită să folosească scopului bine definit al creatorului spectacolului – acela de a exorciza prin satiră (o nouă formă de satiră, cu accente contemporane şi o structură originală) moravurile lumii teatrale româneşti.
Iulia POPOVICI
Un spectacol de un haz nebun, incapabil să se ia în serios, despre metehnele teatrului şi ale oamenilor care-l practică. Şi nu, nu e deloc postmodern, e de-a dreptul baroc: întorsul pe dos al hainei (să admirăm cusăturile), tehnica la vedere şi supraexploatarea ei, autoreferenţialitatea în buclă n-au de-a face cu tîrîitul unei apocalipse perpetue (sfîrşitul civilizaţiei şi al teatrului), ci cu oboseala unei ere şi vestirea celei ce va veni. Un nou romantism, care va să zică. Pyramus şi Thisbe 4 you e o tropăială veselă şi adevărată printre trenduri, încrîncenări şi seriozităţi. Un spectacol deştept (şi o ştim, fără ironie şi umor nu e nici isteţime).
Nicolae PRELIPCEANU
Deşi pare o glumă bună, este mult mai mult decît atît, o meditaţie pe marginea teatrului, o meditaţie despre regie şi despre actorie şi despre scenografie, dar şi despre metehnele omeneşti. Are dreptate şi cel care se distrează şi uită, dar cred că are dreptate şi cel care se distrează şi se întreabă de ce s-a distrat şi dacă n-a greşit cheia. […] Dacă eşti un spectator treaz, vei simţi că şi pe tine te face de rîs, parcă arătîndu-te cu degetul: uite-l cum se distrează! Pentru că a rîs şi de mine, care am rîs poate cel mai bine în viaţa mea de spectator, îl desemnez pe Pyramus & Thisbe 4 you, „Pyramus & Thisbe for all“, adică cel mai bun spectacol al anului.
____________________________________
Un cititor Teatrul azi ne-a trimis o selecție de 13 cronici ale spectacolului Pyramus & Thisbe 4 You rugându-ne să le postăm pe blogul revistei. Din respect pentru munca depusă, dar și pentru diversitatea opiniilor, am decis să le alăturăm articolului de mai sus publicat în Dilema veche – nr.308 din 7 ianuarie 2010.
-
Cele 13 opinii (în sinteză) apar în ordinea alfabetică a semnatarilor:
Robert BĂLAN
România liberă – 8 octombrie 2009
Dabija și actorii săi se joacă cu epocile, spațiile, tipologiile, clișeele, cheile de lectură și reușesc să facă cel mai bun spectacol de „entertainment” de pe scenele bucureștene. În plus, e o montare care are mari șanse să satisfacă atât gusturile unui public elevat cât și pe ale celor care vin la teatru doar „să se râdă”. E un spectacol care își păstrează scopul anunțat în prolog, acela de a umple timpul „între desert și ora la care ne băgam în așternuturi”, care este, de altfel, și scopul pentru care meștesugarii din piesă se apucă de teatru. Poate cea mai mare calitate a spectacolului este că umorul său nu cade niciodată în zona aceea facilă și vulgară, tot mai prezentă pe scenele românești.
Alina BOBOC
Cronica Română – 2 oct 2009
Lucrat cu finețe, spectacolul are o arhitectură complexă, cu patru prim-planuri atent desenate, cu dezvoltarea acțiunii în profunzime, cu tensiune dramatică, inteligent gradată, exploatand o multitudine de mecanisme comice.
Dan BOICEA
Adevărul – 7 oct 2009
Spectacolul lui Dabija este o nebunie curajoasă şi nu încalcă nicio limită a bunei cuviinţe (deşi multe momente îţi paralizează secunde întregi privirea). Se distanţează cu lejeritate de reperele clasice ale spectacolului de comedie aşa cum îl ştim şi poate funcţiona foarte bine ca show de televiziune. „Pyramus & Thisbe 4 you“ are o dinamică puţin specifică teatrului şi sare din gag în gag, nedezlipindu-se de textul clasic.
Marina CONSTANTINESCU
România literară, nr. 44, noiembrie 2009
Ce se întîmplă? Pofta de a se juca a regizorului este dublată de forţa intelectualului din el. A simţului cu totul special pe care îl are în a observa. A artistului preocupat de limba, de justa valoare a cuvîntului, de retorică – astăzi, pragmatică – şi de poetică. A celui care face jocurile în funcţie de ceea ce este scris. […] Sînt actori pe care poate nu i-am văzut de mult atît de buni, de inspiraţi şi riguroşi, cu chef de joc, cu chef de a-şi susţine personajul, situaţia, cheia montării. Habar n-am cum este de-adevăratelea, senzaţia pe care mi-au creat-o a fost aceea de complicitate, de solidaritate artistică, de comunicare între ei. Nu cred că a fost uşor pentru nimeni. Ca să-ţi redescoperi un soi de prospeţime, ca să fii dispus să faci treaba asta mi se pare baza oricărui act artistic.
Alice GEORGESCU
Dilema veche, 22 octombrie 2009
Pot să spun doar că, pînă la un punct, m-am distrat copios, ba am rîs, chiar, cu hohote şi cu lacrimi […] dar, una peste alta, Pyramus & Thisbe 4 You mi-a apărut ca o realizare scenică bine clădită, simpatică, spirituală, sprinţară, vioaie ş.a.m.d. Pînă la un punct, repet. Pînă la punctul, anume, cînd rîsul mi-a îngheţat în gît şi cînd, dintr-o dată, vesela glumiţă de la Odeon a căpătat dimensiunile şi implicaţiile unei alegorii a teatrului românesc de azi. O alegorie înspăimîntătoare şi absurdă, teribil de adevărată şi teribil de tristă. […] Ceea ce a făcut Dabija este mult dincolo de un simplu spectacol, mult dincolo de o simplă idee „haioasă“, mult dincolo de o simplă farsă aşa zicînd colegială; este o luare de poziţie – cu atît mai importantă cu cît vine „dinăuntru“ – într-o chestiune gravă, pe care, de acum încolo, nimeni, în teatrul românesc, nu va mai putea s-o ignore.
Mihai LUNGEANU
Teatrul azi nr. 11-12/2009
De foarte mult timp nu am mai râs cu atâta poftă şi sinceritate. Fiecare aluzie, fiecare „poantă”, fiecare gag sau contrapunct îşi susţinea valoarea evidentă şi prin ironia fină sau prin trimiterea directă…
Gabriela LUPU
Art Act Magazine, 13 ianuarie 2010
Nimic din ce se găseşte în teatru nu îi este străin lui Dabija care atacă fără milă dar şi, paradoxal, cu multă tandreţe, „jobul” lui şi al colegilor săi: dramoletele starletelor gata să se sinucidă de trei ori pe zi dacă nu primesc rolul multvisat (principal, desigur, şi, dacă s-ar putea, pe „cel mai” principal), determinarea regizorilor de a şoca şi de a rupe cu orice preţ gura târgului, limbajul „tare”, agresarea fizică şi psihologică a spectatorilor ca să se înveţe minte odată pentru totdeauna cu ce se mănâncă „marea artă”…
Mihaela MICHAILOV
Art Act Magazine – 7 oct 2009
În Pyramus & Thisbe 4 you, Alexandru Dabija dă un pumn în plexul rîsului, stoarce convenţia, după care o atîrnă pe sîrma unui cum să faci teatru… […] Parodia ca formă rafinată de desfătare, luarea la mişto ca artă sînt mai mult decît mijloace stilistice la Dabija. Sînt temele de joc şi de joacă ale unui regizor care face teatru ca să rîdă mult şi bine şi să descopere cum rîsul poate deveni o formă de cercetare în teatru. Cum rîsul propune un studiu de sociologie teatrală şi de entertainment public inteligent. Un rîs tarantinian care gîlgîie în fiecare scenă.
Dan C. MIHĂILESCU
Idei în Dialog, 1 noiembrie 2009
Nu altceva avea să ne spună Alexandru Dabija după spectacol: că trebuie să reînvăţăm să râdem! Exact asta a dorit să facă, o mişcare de manşă, de cârmă, de volan, care să ne redirecţioneze cât de cât, dinspre sinucigaşa familiarizare cu coşmarul, deriziunea, sictirul, mizeria morală, dezabuzarea şi fatalismul masochist către acea destindere a râsului care nu destramă, ci încheagă, nu atomizează, ci solidarizează, nu jupoaie, ci cauterizează. Oricum, spectatorul din mine s-a regalat nu doar cu partitura lui Ionel Mihăilescu, dar şi cu jocul Oanei Ştefănescu, al lui Pavel Bartoş, Marius Damian, dar şi al… maşinistului teatrului, Ion Iosif, într-o delicioasă anatomie (intens parodică) a iluziei teatrale.
Doina PAPP
Bucureștiul Cultural– supliment Revista22 Nr. 7, 6 octombrie 2009
Alexandru Dabija ne prezintă în spectacolul de la Odeon patru modalităţi de a face teatru, una mai inadecvată decât alta, pornind de la povestea pe care actorii diletanţi de pe vremea lui Shakespeare aleg să o reprezinte în faţa regelui. Exagerând, cu alte cuvinte, miza sau doar denaturând-o, ca de atâtea ori în spectacolele pe care le vedem, scoţând în faţă veleitarismul actorilor sau „viziunea” originală a regizorului, alteori optica strâmbă a societăţii, Dabija devine sarcastic şi necruţător. Ce satirizează el? […] Ultima variaţiune pe tema Pyram şi Thisbe le revine amatorilor adevăraţi, maşinişti ai Teatrului Odeon, care şi-au învăţat conştiincios rolurile şi le debitează cu convingere. […] Lectura lor „albă” ne readuce cu picioarele pe pământ. La teatru e ca la teatru? Sau e ca în viaţă? Dar cum e la teatru şi cum e în viaţă? De la Shakespeare încoace ne tot întrebăm.
Cristina RUSIECKI
Art Act Magazine – 7 octombrie 2009
Ați auzit de nenumărate ori că nu există postmodernism în teatru? Dați fuga la Pyramus & Thisbe 4 You de la Teatrul Odeon să vă convingeți că lucrurile stau fix pe dos. O să asistați acolo la toate giumbușlucurile postmoderne. În cap de listă stau combinarea și recombinarea structurilor, motivelor și clișeelor pornind chiar de la text. […] Să recunoaștem că de patru ori e cam mult și cam redundant, oricît de deprinși am fi cu serializarea, începînd de la Andy Warhol încoace. Și oricît ar fi convenția de asumată din capul locului. Aceasta e torsionată, elongată, eliberată și răsucită în toate direcțiile astfel încît din ea să decurgă toată substanța dramatică. Distanțarea față de convenție, punerea sa sub lentilă nanometrică, teoretizarea ei și a limbajului critic generează constant comic. […] Acum e clar că spaţiul conceput de Cosmin Ardeleanu e doar o fîșiuță înghesuită spre public, cu o coloană lungă de scaune în mijloc, pe care probabil au asistat la această scenă, în istoria teatrului, din 1595 pînă acum, milioane de spectatori.
Maria SÂRBU
Jurnalul Național – 7/10/2009
Râzi de la început şi până la sfârşit. Nu-ţi poţi stăvili râsul. E o eliberare din constrângerea problemelor noastre, e o descătuşare prin artă. Şi cât de benefic este râsul sănătos! Mare lucru că asta se întâmplă într-o sală de teatru.
Oana STOICA
Liternet, noiembrie 2009
Pentru cei cunoscători în ale teatrului, spectacolul are trimiteri la stereotipiile unor regizori cunoscuţi şi la teribilismele tinerei generaţii. Dabija râde de ticuri teatrale, de preţiozităţi, de antidramaticul pe post de estetică nouă, marchează orgoliul regizoral exagerat, dar şi confuzia modernistă între inovaţie şi epatare. […] Dacă eşti atent, vezi ultimii 20 de ani de teatru.
___________________________________________
foto spectacol: Cosmin Ardeleanu ___
Lansare de carte din seria 
”Recunosc, de asemenea, că de foarte mult timp nu am mai râs cu atâta poftă şi sinceritate. Fiecare aluzie, fiecare „poantă”, fiecare gag sau contrapunct îşi susţinea valoarea evidentă şi prin ironia fină sau prin trimiterea directă (…).” Mihai Lungeanu
Teatrul azi 